Nuntă
Traditii si obiceiuri
Despre nunti si obiceiuri legate de nunta, miri si mirese se pot scrie cate in luna si in stele. Important este insa faptul ca fiecare gest, fiecare obicei sau superstitie are o semnificatie, pe care orice viitoare mireasa este datoare sa le afle.
Nunta este o zi plina de emotii, la care visam inca din copilarie.
Este adevarat ca fiecare din noi viseaza la acest eveniment in mod diferit, insa nunta are si o serie de momente care in general trebuie respectate, ce tin de obiceiuri si traditii. La noi in tara acestea difera de la o zona la alta, iar astazi mirii de multe ori isi aleg din multitudinea de obiceiuri si traditii pe acelea care le plac mai mult. Sunt si cupluri care aleg sa nu respecte nimic din ceea ce este traditional de nunta.
Oricum este bine de stiut care sunt aceste obiceiuri, care este insemnatatea si succesiunea lor.
Ai fost ceruta in casatorie? Ai spus “DA”? Atunci pregateste-te pentru ca incepe nebunia!
Sa organizezi o nunta nu este un lucru usor, dar cu siguranta rezultatul final va fi unul de exceptie in cazul in care te ocupi de toate detaliile si acorzi timpul necesar pentru fiecare.
V-am selectat mai jos cele mai frecvente obiceiuri de nunta, prezentate in ordinea succesiunii lor.
Primul pas il reprezinta cererea in casatorie.
Traditional vorbind, mirele trebuia sa mearga la parintii fetei si sa o peteasca, sa le ceara incuviintarea de a le lua fiica in casatorie. Astazi insa acest obicei nu mai reprezinta o obligatie, ceea ce conteaza cel mai mult este ca cei doi indragostiti sa fie de acord cu casatoria. Evident, acordul parintilor este important, dar nu definitoriu.
Urmatorul pas este alegerea nasilor. Acestia aveau un rol foarte important in vremurile mai vechi, ei fiind personajele principale la nunta. Astazi, in centrul atentiei stau mirii. Rolul nasilor tine atat de latura financiara, ei platind voalul miresei, lumanarile si ceremonia religioasa, dar si de cea spirituala. Cu timpul s-a mai pierdut din obiceiuri, insa nasii erau cei ce ii indrumau pe tineri in viata familiala, ii sfatuiau atunci cand aveau conflicte etc.Dupa alegerea nasilor, tinerii trebuie sa mearga cu ploconul la acestia. Primirea sau refuzarea ploconului de catre nasi corespunde acceptarii sau nu a propunerii pe care le-o aduce tinerii indragostiti.
Daca nasii accepta, incep pregatirile de nunta. In traditia romaneasca, nunta este inceputa de cavalerii de onoare, care impreuna cu lautarii pleaca spre casa mirelui. Aici are loc barbieritul mirelui ce simbolizeaza trecerea acestuia de la flacau la barbat. Apoi alaiul pleaca spre casa nasilor. Mirele are datoria de a cumpara buchetul nasei si al miresei. Ajunsi la destinatie, mirele ofera buchetul nasei, iar intreg alaiul este tratat cu sampanie si piscoturi (cel mai bun vin si mancaruri alese in obiceiurile mai vechi). De aici se pleaca spre casa miresei, unde domnisoarele de onoare gatesc mireasa, iar nasa ii pune parura si voalul pe care are datoria sa le cumpere. Apoi mireasa se intalneste cu mirele care ii ofera buchetelul.
Mai departe mireasa prinde in piept cocardele nasului, nasei si mirele (in aceasta ordine), apoi domnisoarele de onoare socrilor, rudelor si restului invitatilor.
In biserica se tine de obicei intai slujba pentru logodna, aceasta deoarece mirii de multe ori nu sunt logoditi inainte. In cadrul acestei slujbe sunt asezate verighetele mirilor. Apoi urmeaza cununia religioasa unde sunt inversate verighetele mirilor. Dupa aceasta preotul, mirii si nasii se iau de mana si se invart in jurul mesei dansand “Isaiia dantuieste”. La sfarsitul ceremoniei mirii ies din biserica si se arunca grau si orez in semn de bogatie.
Intrarea in local (sau curte) se face respectand aceeasi ordine a intrarii in biserica, doar ca de data aceasta lumanarile vor fi aprinse. Sunt serviti nuntasii la intrare cu fursecuri, piscoturi, iar dupa terminarea antreurilor urmeaza valsul miresei. Acest dans apartine mirelui si miresei, apoi cu mireasa danseaza tatal si nasul.
Restaurantul trebuie ales din timp. Stabilirea localului in functie de gusturi, nr maxim de persoane ce pot intra (fara sa fie inghesuiti) si asta in raport cu nr persoanelor pe care vrei sa ii inviti, coloristica (sa fie in culorile nuntii), acustica (boxele sa fie discrete, sa nu fie nevoite sa fie date tare si sa deranjeze pe cei mai apropiati de boxe).
De obicei, rezervarile se fac cu aproape un an inainte, mai ales daca este vorba despre un restaurant renumit. In functie de numarul de invitati, stabilesti un numar de meniuri. Trebuie sa pui la punct detaliile privind felurile de mancare, aperitivele si bautura care va fi servita in seara nuntii.
Acum trebuie sa te decizi in privinta tortului, care il vei alege si comanda dupa ce stii cu aproximatie numarul invitatiilor la nunta, prajiturile, tipurile de bauturi ce vrei sa fie puse la dispozitia invitatiilor.
Dupa ce ai pus la punct aceste detalii, trebuie sa te gandesti foarte bine la tematica nuntii, pe care o alegi si in functie de stilul restaurantului in care va avea loc marele eveniment. In functie de culorile din restaurant, trebuie sa incepi sa te gandesti la decoratiuni, flori, invitatii, meniuri de masa, carduri de conformare etc. Cauta invitatii de nunta care sa fie in acelasi ton cu restul decoratiunilor. Aceste detalii pot fi alese si cu cel mult 2 luni de zile inaintea nuntii, asadar ai timp suficient sa te ocupi de restul detaliilor.
Trebuie sa iti alegi biserica sau sa mergi direct sa vorbesti cu preotul bisericii de care apartii, pentru a face programare pentru ziua nuntii si pentru a va comunica aproximativ ora la care va avea loc cununia religioasa, pentru a putea stabili in functie de acest aspect, cununia civila, poze, ora la care incepe petrecerea la restaurant etc. Acelasi lucru trebuie sa il faci si la Primarie. La starea civila sunt necesarebuletinele si certificatele de nastere ale mirilor si 2 buletine ale cuiva din alai(de obicei nasi).
Restaurantul nostru dispune de doua sali,una cu o capacitate maxima de 100 de persoane pentru o nunta mai intima si un cort de evenimente cu o capacitate maxima de 300 de persoane pentru o nunta grandioasa.